Biscotti cu nuci si cacao
Azi am facut prima data biscotti si mi-au iesit super! Stiam de biscuitii astia italieni dar n-am avut niciodata ocazia nici sa-i gust, nici sa-i gatesc, asa ca inspirata de feed-ul Danei Burlacu de pe Instagram https://prajituricisialtele.ro/2020/10/01/biscotti-cu-alune-de-padure-si-cacao/, mi-am suflecat manecile si m-am apucat de biscotti.
O reteta super usoara la care eu am inlocuit alunele de padure cu nuci prajite in cuptor…pentru ca nu aveam alune de padure…. dar o sa fac next time si varianta cu alune de padure.
Acesti minunati biscuiti se pastreaza foarte bine in cutii cu capac sau borcane de sticla si cica tin pana la doua saptamani:)))…probabil intr-o casa nelocuita de copii si adulti pofticiosi.
Ingrediente:
- 100 g unt la temperatura camerei
- 2 oua
- 150 g zahar
- 250 g faina
- 30 g cacao
- 1 lingurita praf de copt
- 100 g nuci prajite in cuptor
- 1 varf cutit sare
Mod de preparare:
- Untul la temperatura camerei se mixeaza cu zaharul pana ce zaharul se topeste;
- Adaugam ouale unul cate unul pe rand, pana obtinem o compozitie omogena;
- Intr-un vas separat amestecam faina, cacaoa, praful de copt si sarea;
- Turnam ingredientele uscate putin cate putin peste cele lichide si amestecam pana ce se formeaza aluatul;
- Spre final adaugam nucile prajite, puteti inlocui cu alune de padure sau migdale;
- Impartim aluatul in doua si il modelam cu mana in forma dreptunghiulara;
- Tava se da la cuptorul preincalzit la 170 °C pentru 20 de minute;
- Scoatem tava si lasam 2 -3 minute la racorit, apoi cu un cutit bine ascutit taiem aluatul in felii de cca. 1-1,5 cm;
- Dupa taiere se aseaza feliile in tava si se coc pe o parte cca. 7 minute;
- Se scoate tava si se intorc pe cealalta parte si se mai coc 7 minute;
- Daca nu sunt uscati suficient biscuitii puteti lasa tava in cuptor dupa ce ati inchis focul.