Briose cu portocale
Când viata iti da lamai…faci limonada, iar când iti da portocale…ce faci?…Va spun eu…briose?
A început sezonul rece și acum portocalele au gust bun, așa ca m-am gandit sa încerc aceasta reteta de briose cu portocale si cu ocazia asta sa testez și noile mele forme de briose in forma de inimioare?
Briosele sunt foarte pufoase și au un gust plăcut de portocala ce te duce cu gândul la Crăciun. ? Le puteți orna cum doriți…cu zahar pudra, ciocolata rasa sau topita, glazura etc.
Ingrediente:(aprox. 16 briose mici)
- 200 g faina;
- 30 g amidon;
- 125 g zahar;
- 4 g praf copt;
- 125 ml lapte;
- 1 ou;
- 70 ml ulei;
- 75 ml suc de portocala;
- coaja rasa de la 2 portocale;
- 1 varf cutit sare.
Mod de preparare:
- Amestecam intr-un vas toate ingredientele lichide (laptele, oul, sucul de portocala, uleiul) si in alt vas ingredientele solide (faina, amidonul, zaharul, praful de copt, sarea, coaja de portocala);
- Punem amestecul lichid peste cel solid si amestecam, dar nu prea mult, deoarece briosele nu vor mai fi asa de pufoase;
- Umplem formele de muffins pe trei sferturi – eu am folosit forme de silicon care nu trebuie tapetate cu nimic, dar puteti folosi si alte forme de muffins -nu uitati sa le tapetati cu hartie;
- Coacem briosele in cuptorul preincalzit la 180 C, aprox. 20-25 minute.
- Putem sa pudram briosele cu ciocolata si coaja rasa de portocala sau le putem glazura cum am facut eu.
- Am stors putina zeama de la jumatate de portocala intr-un vas, peste care am adaugat zahar pudra. Veti obtine o glazura destul de curgatoare, pe care o puneti cu ajutorul unei pensule peste briose. Deasupra am ras putina coaja de portocala.
Pofta buna!