Chec cu nectarine si crema de branza
Tocmai mi-am cumpărat o forma de guguluf…Mare bucurie, mare?. Trebuie sa mărturisesc ca mă bucur ca un copil când cumpăr orice articol de bucătărie…poate sa fie și o lingurita…pentru mine e ceva special.?Imi doream demult o forma de guguluf așa ca a venit și vremea ei. Acum forma trebuia bineinteles testata…Asa ca m-am gandit sa fac un chec cu nectarine și crema de branza. Eu am folosit branza Philadelphia dar puteti folosi si mascarpone.
Va rezulta un chec pufos usor umed pe care il puteți servi pudrat cu zahar sau puteti sa il glazurati.
In loc de nectarine puteți folosi caise, piersici, visine, cirese, capsuni sau fructe de pădure.
La acest chec este bine sa folositi un unt gras 80 % grasime, deoarece untul cu 65% grasime conține multă apă si poate modifica negativ compozitia checului.
Este un excelent desert de vara pentru ca puteti folosi orice fructe de sezon aveti la îndemână.
Ingrediente:
- 400 g faina;
- 3 nectarine;
- 250 g zahar pudra
- 220 ml lapte;
- 200 g unt;
- 200 g crema de branza;
- 10 g praf de copt;
- 5 oua;
- 1 lingura extract de vanilie;
- coaja de la o lamaie;
- putina sare.
Mod de preparare:
- Intr-un bol punem untul moale (la temperatura camerei) si zaharul pudra si le amestecam bine pana rezulta o crema.
- Peste aceasta crema punem crema de branza. Amestecam bine.
- Peste aceasta compozitie adaugam ouale rand pe rand amestecand usor cu un tel.
- Dupa ce am incorporat bine toate ouale adaugam sarea, coaja de lamaie si extractul de vanilie;
- Amestecam faina cu praful de copt si adaugam putin cate putin peste compozitia de oua, adaugand alternativ putina faina, putin lapte. Pastram 2 linguri de faina pt fructe;
- Amestecam nectarinele taiate cuburi mici cu cele 2 linguri de faina si le punem in aluatul rezultat;
- Transferam totul intr-o forma de guguluf unsa cu unt;
- Dam forma la cuptorul preincalzit la 180°C aprox. 1 ora;
- Lasam checul sa se raceasca putin dupa care il putem taia;
- Putem sa-l pudram cu zahar sau sa-l glazuram cum dorim.
Pofta buna!