Parsnip cake (prajitura cu pastarnac)
Prima data am mancat aceasta prajitura cu pastarnac in UK alaturi de un english tea si mi-a ramas gustul ei intiparit in minte, atata de buna si frageda nici nu ai spune ca este cu pastarnac. Este asemanatoare cu prajitura ce contine morcov. Am cautat pe internet variante de retete cu pastarnac si am gasit pe un site britanic aceasta reteta, pe care am adaptat-o putin.
Prajitura devine mai frageda dupa o zi doua si pastrata intr-un recipient inchis ermetic. Puteti inlocui nucile cu alune de padure.
Ingrediente pentru blat:
- 325 g faina
- 75 g migdale macinate (ground almonds)
- 240 zahar brun
- 2 lingurite praf de copt
- 1 lingurita scortisoara macinata
- 1/2 lingurita sare
- 250 g pastarnac
- 120 g nuci
- 400 ml lapte de soia
- 160 ml ulei
Ingrediente pentru topping:
- 200 g zahar pudra
- 100 g unt la temperatura camerei
- 100 g crema de branza
- cateva migdale sau nuci
Mod de preparare:
- Preincalziti cuptorul la 180 grade Celsius. Ungeti o tava rotunda cu diametrul de 24 cm cu unt si tapetati cu faina;
- Intr-un castron amestecati ingredientele uscate, faina, migdalele macinate, zaharul brun, praful de copt, scortisoara si sarea;
- Intre timp curatati pastarnacul de coaja si il dati pe razatoarea mica. Tocati cu un cutit nucile;
- Adaugati treptat laptele si uleiul peste ingredientele uscate si amestecati usor;
- Apoi adaugati pastarnacul ras si nucile tocate si amestecati din nou;
- Puneti compozitia in tava de copt si lasati la cuptor pentru aproximativ 30-35 minute;
- Scoateti checul din cuptor si lasati-l sa se raceasca complet pe un gratar. Daca aveti timp puteti sa pastrati prajitura intr-o cutie inchisa ermetic peste noapte, astfel va deveni mult mai frageda si umeda;
- Intre timp puteti sa va ocupati de crema de branza. Puneti intr-un bol untul,crema de branza si zaharul pudra si mixati pana obtineti o crema pufoasa;
- Dupa ce prajitura s-a racit complet, o taiati in doua si puneti jumatate din crema de branza peste primul blat, apoi peste al doilea blat puneti restul de crema si presarati cu fulgi de migdale. Puteti pune nuci sau alune de padure in loc de migdale.
- Lasati prajiura peste noapte la rece. Este mult mai buna a doua zi, deoarece crema ajuta prajitura sa devina si mai umeda.