Tarta cu nectarine

Tarta asta a pornit cu cinci nectarine, care stateau nebagate in seama in cosul cu fructe si gata, gata sa se zbarceasca:)) cum se intampla de regula cand ai copii care nu prea mananca fructe.

Am folosit aluat foietaj, nu e varianta cea mai sanatoasa , dar am dorit sa fac ceva rapid cu putina bataie de cap.

Asa ca am taiat rapid fructele, le-am asezat pe aluat si intr-o ora aveam o tarta super delicioasa cu gust dulce acrisor, care a disparut in mai putin de o ora, asa de rapid s-a mancat:))

Daca o doriti mai dulce mai puteti adauga zahar sau o puteti pudra cu zahar vanilat. De asemeni puteti folosi si alte fructe precum piersici, caise, prune.

Ingrediente:

  • 500 g aluat foietaj
  • 5-6 nectarine sau cate incap
  • 2-3 linguri amidon alimentar
  • 4-5 linguri de zahar

Mod de preparare:

  • Dezghetam aluatul foietaj. Al meu era cu foaie de copt inclusa, asa ca l-am pus direct in tava;
  •  Intepam aluatul cu furculita, sa nu se umfle in cuptor;
  • Asezam nectarinele taiate in felii potrivite peste aluat;
  • Presaram deasupra zaharul si amidonul (sa absoarba din zeama lasata de fructe);
  • Indoim capetele aluatului. Eu am dorit sa fac o tarta rustica, voi puteti folosi o tava rotunda;

  • Lasam la cuptor la 180°C pentru aprox. 45 minute sau pana se rumeneste putin aluatul;
  • O lasam putin sa se raceasca si o putem pudra cu zahar vanilat, daca dorim sau o servim asa simpla.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *