Turta dulce

MBP_8609_res1

Ce poate fi mai bun in prag de Craciun decat o delicioasa turta dulce. In fiecare an prepar aceasta reteta in Ajun de Craciun si se pare ca niciodata nu ajunge pentru toti:). Este o reteta foarte simpla  de gatit cu copiii si o idee grozava de cadou. Fetita mea adora sa decoreze si mai ales sa manance:) aceste delicioase prajiturele.

Daca doriti ca turta dulce sa fie crocanta trebuie sa intindeti aluatul intr-o foaie subtire, iar daca o doriti mai frageda, lasati foaia de aluat mai groasa si respectati  timpul de coacere (nu mai mult de 8 minute).

Ingrediente:

  • 500 g faina
  • 350 g miere albine
  • 100 g zahar
  • 100 g unt
  • 1 ou
  • 1 lingura cacao
  • 10 g bicarbonat de sodiu
  • 3 linguri lapte
  • 1 lingurita scortisoara(puteti folosi mai multe condimente: cardamon, cuisoare etc.)

Ingrediente glazura:

  • 350 g zahar pudra
  • 1 albus
  • 2-3 picaturi suc lamaie

Mod de preparare:

  • Amestecam mierea de albine cu untul si zaharul intr-un vas cu fund gros pe care il punem pe foc foarte mic.

MBP_8583_res1

  • Cand zaharul este complet topit, luam vasul de pe foc si lasam amestecul sa se raceasca cateva minute.
  • Adaugam oul, cacaoa si scortisoara. Amestecam bine.
  • Peste amestec punem faina data prin sita si framantam bine.
  • Dizolvam bicarbonatul de sodiu in 3 linguri de lapte si il distribuim in aluat.
  • Aluatul este foarte lipicios  si va trebui lasat la rece in frigider aprox. 2 ore, pentru a putea fi lucrat cu usurinta.

MBP_8585_res1

  • Dupa ce aluatul a stat la frigider il impartim in 2 bucati si intindem fiecare bucata pe planul de lucru intr-o foaie subtire de aprox. 0,5 cm(cum am spus si mai sus, grosimea foii este in functie de preferintele fiecaruia).
  • Decupam aluatul cu forme (puteti alege orice forme vreti) pe care le asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

MBP_8589_res1

  • Coacem turta dulce pentru 8 min. la 180° C in cuptorul electric. Cand biscuitii sunt putin colorati pe margini ii scoatem din cuptor, ii lasam sa se raceasca putin in tava, deoarece sunt foarte moi cand sunt fierbinti.
  • Intre timp preparam glazura: mixam foarte bine un albus de ou cu putina sare si cateva picaturi de suc de lamaie, apoi adaugam treptat zaharul pudra pana ce compozitia se ingroasa si nu isi pierde forma cand decoram turta dulce. Eu am folosit doar glazura alba, dar daca o doriti colorata puteti adauga cateva picaturi de colorant alimentar in glazura alba.

MBP_8619_res1

MBP_8614_res1

  • Nu m-am putut abtine, in final, sa va prezint  unul dintre cele mai dragute cupluri de turta dulce:) si doi buni prieteni ursuleti, care-l asteapta nerabdatori pe Mos Craciun.

Pofta buna!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *