Blueberry cheesecake bars

Blueberry cheesecake bars – desertul perfect dintre cremos si fructat.
Daca esti in cautarea unui desert care imbina gustul catifelat al cheesecake-ului cu prospetimea afinei, acest blueberry cheesecake bars sunt exact ce ai nevoie. Cu o crusta crocanta de aluat, un strat generos de crema de branza si un topping de afine dulci-acrisoare, fiecare patratica este o explozie echilibrata de arome. Se prepara usor, sunt usor de portionat si ideale pentru orice ocazie: picnicuri, petreceri sau pur si simplu o rasfatare in mijlocul saptamanii. Perfecte pentru iubitorii de cheesecake si de deserturi cu fructe, aceste batoane vor deveni rapid un favorit in familia ta.
Ingrediente crumbs:
- 125 g zahar
- coaja rasa de la 1 lamaie
- 140 g unt moale
- 2 lingurite esenta de vanilie
- 240 g faina
Ingrediente crema de branza:
- 450 g crema de branza
- 60 g iaurt grecesc
- 100 g zahar
- 10 g amidon de porumb
- 2 oua mari
- 2 lingurite esenta de vanilie
Pentru topping:
- 350 g afine proaspete
Mod de preparare:
- Preincalziti cuptorul la 180 grade Celsius si tapetati o tava de 23 cm patrata;
- Adaugati zaharul si coaja de lamaie si amestecati cu degetele, astfel aroma din lamaie va fi mai puternica;
- Adaugati untul moale si vanilia si amestecati cu o spatula. Nu mixati prea mult, deoarece aluatul va deveni mult prea fraged si greu de manevrat;
- Deasupra adaugati faina cernuta si amestecati cu degetele pana obtineti un aluat faramicios;
- Dati deoparte aproximativ 4 linguri de aluat si restul il puneti in tava si il intindeti cu mana initial si apoi cu o spatula;

- Lasati aluatul la cuptor pentru aproximativ 20 de minute;
- Scoateti aluatul din cuptor si lasati-l sa se raceasca;
- Intre timp preparati crema de branza. Mixati crema de branza la temperatura camerei cu iaurtul cu ajutorul unui tel. Nu mixati prea mult, pentru a nu incorpora prea mult aer in compozitie;
- Mixati zaharul si amidonul de porumb si adaugati-le in compozitia de branza;
- Adaugati ouale si esenta de vanilie si mixati din nou;
- Turnati compozitia de branza deasupra si nivelati cu o spatula;
- Presarati afinele deasupra si adaugati restul de aluat faramitat deasupra;

- Lasati prajitura la cuptor pentru 40-45 minute;
- Scoateti prajitura din cuptor si o lasati sa se raceasca la temperatura camerei, dupa care o lasati la rece pentru 2 ore sau peste noapte;

- Presarati cu zahar pudra prajitura si o taiati in patrate mari.
