Prajitura cu portocale si mac

 

Am inceput seria retetelor de Craciun si prima din lista este aceasta prajitura cu mac insiropata din belsug cu un sirop facut din suc proaspat de portocale.

Reteta originala contine 60 g mac, dar eu am redus cantitatea …acum voi faceti cum doriti. Nu stiu daca face mare diferenta.

Oricum reteta merita incercata. Este un blat de chec abundent insiropat si cu un gust absolut demential de portocala, ce te duce instant cu gandul la Craciun, Mos Craciun, bradut si tot ce mai vreti voi legat de sarbatorile de iarna.

Ingrediente pentru blatul prajiturii:

  • 270 g faina
  • 175 g zahar brun
  • 3 oua
  • 200 g unt
  • 180 ml lapte
  • 1 plic praf copt
  • 2 lingurite mac
  • 125 ml suc de portocale proaspat stors
  • 1-2 lingurite coaja rasa de portocala

Ingrediente pentru siropul de portocala:

  • 250 ml suc de portocale proaspat stors
  • 225 g zahar alb sau brun
  • coaja unei portocale taiata in suvite subtiri
  • 1 plic zahar vanilat

Mod de preparare:

  • Mixam untul moale cu zaharul si coaja de portocala pana obtinem o crema spumoasa;
  • Adaugam pe rand cele 3 oua, mixand dupa fiecare in parte;
  • Dupa ce am incorporat ouale, adaugam treptat faina amestecata cu praful de copt;
  • La sfarsit adaugam treptat, sucul de portocale, laptele si macul;

  • Punem aluatul intr-o forma rotunda tapetata cu unt si faina si lasam la 160 °C pentru aproximativ 45-50 de minute;

  • Dupa ce am introdus prajitura in cuptor ne apucam de siropul de potocale;

  • Curatam coaja unei portocale si cu ajutorul unui cutit bine ascutit curatam cat putem de bine partea alba de pe coaja;

  • Taiem cojile in suvite subtiri, le punem in apa rece, le dam intr-un clocot, dupa care aruncam apa in care le-am fiert. Le trecem printr-un jet de apa calda apoi le lasam la scurs putin;
  • Punem cojile, zaharul, zaharul vanilat si sucul de potocala intr-un vas si lasam sa fiarba pentru 10-15 minute, pana cand lichidul se ingroasa putin;

  • Scoatem prajitura din cuptor si o lasam putin sa se raceasca;
  • Punem prajitura pe un platou si o insiropam cu jumatate din siropul de portocale (acesta trebuie sa fie cald);
  • Taiem prajitura si stropim fiecare felie cu siropul de portocale ramas.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *