Tiramisu brownies

Astazi am descoperit o alta varianta de tiramisu – tiramisu brownie. O minuantie de prajitura compusa dintr-un blat de brownie, strat de piscoturi scufundate in cafea si mascarpone deasupra.
Il lasati la rece pentru o ora, dar cred ca se taie mai bine a doua zi. Eu m-am grabit sa-l tai, deoarece se ducea lumina naturala pentru poze, asa ca puteti vedea cum crema curge putin, dar tot delicios a fost.
Ingrediente pentru blat:
- 100 g ciocolata neagra
- 50 g cacao
- 230 g unt
- 4 oua mari
- 150 g zahar tos
- 100 g zahar brun
- 100 g faina alba
Ingrediente pentru crema:
- 250 g mascarpone
- 200 g frisca lichida
- 50 g zahar pudra
- 1/2 lingurita esenta de vanilie
Ingrediente pentru sirop:
- 150 g cafea lichida
- 3 linguri zahar
- 24 piscoturi
- cacao pentru pudrare
Mod de preparare:
- Preincalziti cuptorul la 180 grade Celsius si tapetati o tava (36×24 cm) cu hartie de copt;
- Intr-un bol adaugati ciocolata rupta bucati si cacaoa;
- Intr-un alt vas topiti untul la foc mic;
- Turnati untul topit peste mixul de ciocolata si cacao si amestecati pana cand ciocolata se topeste;
- Intr-un bol mixati ouale, zaharul tos si zaharul brun aproximativ 3 minute;
- Turnati putin cate putin din ciocolata topita peste amestecul de oua si amestecati usor cu o spatula;
- Adaugati faina si incorporati totul. Nu trebuie amestecat prea mult, doar cat sa incorporati toate ingredientele;
- Turnati aluatul de brownie in tava si nivelati cu o spatula;

- Coaceti brownie-ul pentru aproximativ 28-30 minute sau pana cand trece testul scobitorii;
- Lasati prajitura sa se raceasca putin si intre timp va ocupati de crema de mascarpone;
- Intr-un bol adaugati branza mascarpone si mixati putin pana cand devine cremoasa;
- Adaugati frisca rece de la frigider, zaharul pudra, esenta de vanilie si mixati pana crema devine ferma;
- Intr-un alt bol mixati cafeaua, zaharul si treceti rapid fiecare piscot prin acest amestec. Nu le inmuiati prea tare;
- Asezati piscoturile deasupra blatului de brownie;

- Cu ajutorul unei spatule nivelati crema de mascarpone deasupra piscoturilor;

- Pudrati cu cacao si lasati tiramisu la frigider pentru o ora. Apoi cu un cutit bine ascutit il puteti taia si servi.
