Paine cu lapte

20170812_153507

Astăzi nu aveam pic de pîine în casă…hmm….prilej bun de frămîntat (ați înțeles prefer să frămînt decît să dau fuga la magazin:). Recunosc…îmi place foarte mult să frămînt aluat..în special aluat de pîine, deoarece trebuie frămîntat mult și bine…este o terapie foarte bună, mai ales cand ești nervos…..la mine cel puțin merge….îmi vărs toți nervii pe o bucată de aluat:).

Nu am mașină de făcut pîine, dar nici nu-mi doresc…îmi răpește plăcerea de a frămanta si satisfactia de la sfarșit, că am reușit să fac acea pîine cu mîinile mele.

Secretul unei pîini bune este să o frămînți foarte bine pentru a se forma bulele de aer care o fac să fie pufoasă și apoi să o lași să stea în tihnă la dospit.

Această rețetă o am de pe blogul Laurei Adamache https://www.lauraadamache.ro/2010/06/paine-cu-lapte.htmlși este diferită de celelalte rețete de pîine prin faptul că în loc de apă și ulei se folosește lapte și unt, ceea ce îi dă o savoare aparte.

Ingrediente:

  • 350 ml lapte la temperatura camerei;
  • 600 g făină;
  • 25 g drojdie;
  • 20 g unt moale;
  • 1 linguriță zahăr;
  • 2 lingurițe sare.

Mod de preparare:

  • Cernem făina într-un vas încăpător. Facem o gropiță în mijlocul făinii. Punem drojdia uscată direct peste făină (eu nu mai dizolv drojdia uscată în apă – daca aveți drojdie proaspătă o dizolvați în puțină apă sau în cazul rețetei de azi, în lapte);
  • Adăugăm sarea și zahărul, amestecăm, după care adăugam puțin cîte puțin lapte (la temperatura camerei);

20170812_114053

  • Frămîntăm pînă cînd aluatul capătă puțină consistență, după care adăugăm untul tăiat cuburi mici. Frămîntăm foarte bine pînă vom obține un aluat elastic care nu se va lipi de mîini;
  • Presărăm deasupra puțină făină, acoperim vasul cu folie de plastic și lăsăm aluatul la dospit pînă cînd își dublează volumul (aprox. 60 – 90 minute);
  • Tapetăm o formă de pîine cu hîrtie de copt, punem aluatul în formă, îl acoperim cu un șervet de pînză și îl lăsăam la dospit încă 30 de minute;

20170812_144046

  • Coacem pîinea în cuptorul preîncălzit la 200 °C pentru 40-45 minute sau pînă este ușor rumenită.
  • Lăsăm pîinea să se răceasca pe un grătar. Se poate servi ușor călduță (eu și copiii mei o savurăm cu unt cît este încă fierbinte :)…a se vedea mai jos o mînuță nerăbdătoare:)

20170812_152538

Poftă bună!

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *