Prajitura Tosca – o prajitura destul de interesanta, compusa din mai multe straturi: un blat de pandispan cu mac, crema de vanilie, biscuiti insiropati in cafea si glazura de ciocolata. Pe langa faptul ca este o prajitura aspectuoasa este si pe masura de gustoasa. Am ramas placut impresionata de aromele acestei prajituri, mai ales ca este prima oara cand o prepar.
Ingrediente pentru blat:
- 150 g zahar
- 100 g faina
- 70 g mac
- 4 oua
- 1 lingura extract vanilie
Ingrediente pentru crema:
- 500 ml lapte
- 200 g unt
- 100 g zahar
- 70 g amidon
- 4 galbenususri
- 1 lingura extract vanilie
Ingrediente pentru stratul de biscuiti:
- 200 ml cafea indulcita
- 100 g biscuiti
- 200 g ciocolata amaruie
- 150 ml frisca
Mod de preparare:
- Mixam bine ouale si zaharul pana devin spuma. Adaugam macul si amestecam usor cu ajutorul unei linguri;
- Adaugam extractul de vanilie si apoi incorporam faina, amestecand usor cu lingura;
- Punem compozitia intr-o tava cu diametrul de 20×30 cm si lasam la foc mediu pentru aprox. 30 minute;
- Lasam blatul sa se raceasca;
- Intre timp ne ocupam de crema de vanilie. Intr-o craticioara amestecam galbenusurile, amidonul, zaharul. Turnam laptele putin cate putin si punem craticioara pe foc.
- Amestecam cu un tel pana se ingroasa crema . Adaugam extractul de vanilie;
- Dam crema deoparte si lasam sa se raceasca, apoi adaugam putin cate putin din unt si mixam cu un mixer pana crema devine fina;
- Asezam crema de vanilie peste blatul de mac. Nivelam bine;
- Peste stratul de crema asezam biscuitii inmuiati in cafeaua indulcita. Nu trebuie lasati mult …practic ii treceti rapid prin cafea, altfel se vor imbiba prea tare si se vor sfarama. Eu am folosit biscuiti simpli Petite Beurre.
- Peste stratul de biscuiti turnam glazura de ciocolata. Incalzim frisca si cand ajunge aproape de punctul de fierbere o luam de pe foc si o turnam peste ciocolata rupta bucati. Amestecam pana se topeste toata ciocolata;
- Lasam prajitura la rece peste noapte. O taiem a doua zi in cuburi.